eveniment
Data: 
9 Mar 2018 - 18:30
Loc: 
Borderline Art Space
stats
Adresa: 
Belvedere nr. 18

Candoarea zilelor fără soare

Vineri, 9 martie, de la ora 18:30, la Borderline Art Space are loc evenimentul „Candoarea zilelor fără soare” - lectură de poezie în interpretarea Deliei Andrieș. Versurile, creație proprie a artistei, au menirea de a completa mesajul lucrărilor de pictură din cadrul expoziției „Respiră acest aer” și de a propune noi perspective de interpretare a acestora.

Timp de 30 de minute, Delia Andrieș propune lectura unor texte poetice gândite ca o incursiune în imaginarul lucrurilor simple, al durității unei sensibilități care, direct pe rană, expune un interior conjugat poetic lipsit de menajamente sau eschivări ocrotitoare. Altfel spus, o lume a prezenței care descrie ceea ce nu poate fi vorbit în relația cu un celălalt, cu tumultul existențial, cu boala sau cu fragilitatea unei emoții trăită în mod genuin.

Chiar dacă evaziv în titulatură, Breathe this Air (Respiră acest aer), proiectul Deliei Andrieș de la Borderline Art Space, caută să circumscrie – plastic și poetic, deopotrivă - mărcile reprimate ale femininului. Aria tematică asumată nu dă satisfacție nici discursului protestatar (denunțând discriminarea de gen), nici entuziasmului revendicativ, al emancipării. Refuză, premeditat, argumentele „păruielilor” feministe ale anilor `70, mai curând zgomotoase și stridente. Lipsește, altfel spus, obișnuitul „fir roșu” al poziționărilor ideologice partizane, nerelevante în context. Ce se propune, în schimb? Un demers pluriform, conceput pe versanții reflecției și introspecției, angajând în egală măsură potențialul expresiv al imaginii (câteva compoziții picturale), dar și disponibilitățile semantice ale cuvântului.” (Petru Bejan, curatorul expoziției)

Delia Andrieș (n. 1989) este o artistă vizuală și performer care trăieşte şi lucrează în Iași, România. Este licențiată în Arte Vizuale – Pictură (2010), iar în 2012 finalizează un masterat interdisciplinar în Istoria şi Teoria Artei, ambele la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași. În prezent, este doctorandă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, cu o teză care dezbate probleme ale criteriilor de evaluare în artele vizuale contemporane. Participă la numeroase expoziții de grup, unde experimentează cu medii variate precum pictura, fotografia digitală, instalația, performance-ul, intervenția participativă și scenografia teatrală. În 2015 este selectată cu proiectul „Self Dystopia. 3E” în cadrul Platforma X, o rezidență internațională de arte vizuale cu baza tehnologică.

Borderline Art Space promovează arta contemporană produsă în diverse situații sociale, politice și existențiale de graniță și dezvoltă discurs critic legat de problematici și poetici actuale. Borderline Art Space este interesat să expună atât artiști emergenți, cât și artiști cu o practică deja recunoscută și, în timp ce contribuie la dezvoltarea structurii instituționale artistice, își asumă, de asemenea, angajamentul pentru un rol educațional.

Articol scris de Comunicat de presa | Mar, 06/03/2018 - 14:09
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa