- 5880
AltIasi va invita sa deschideti televizoarele pe TVR Iasi marti, 16 august, ora 17:00 si sa urmariti dezbaterea transmisa in direct, timp de o ora, de la Libraria Humanitas de pe strada Lapusneanu, in cadrul emisiunii „Vara pentru voi". Dezbaterea va avea ca tema Revolutia Facebook in spatiul social si porneste de la Cartea Fetelor de Alexandru-Bradut Ulmanu, publicata recent la Editura Humanitas.
Se vorbeste tot mai mult despre fenomenul Facebook. Suntem contemporani cu generatia Facebook, multi dintre noi avem cont si utilizam Facebook sau alte tipuri de social media. Totul se intampla in mod natural, face parte din cotidian. De cele mai multe ori, insa, suntem surprinsi de rapiditatea cu care societatea in care traim se transforma.
AltIasi isi propune sa aduca la aceeasi masa personalitati care vor discuta cu Alexandru-Bradut Ulmanu despre schimbarile pe care social media le-a adus in modul in care indivizii relationeaza in anul 2011. Sunt invitati: Oltita Cintec, critic de teatru si director-artistic al Teatrului Luceafarul, Catalin Gheorghe, curator si critic de arta, Adrian Monoranu, cadru didactic al FEAA si manager inoras.ro si George Plesu, managerul proiectului AltIasi, initiatorul evenimentului. Dezbaterea va fi moderata de jurnalistul George Onofrei.
Prietenii AltIasi, atat cei din online cat si offline, plus cei interesati sa afle mai multe despre Revolutia Facebook sunt asteptati incepand cu ora 19:00 la Libraria Humanitas de pe strada Lapusneanu. Dupa emisiune va avea loc o mini lansare a volumului Cartea Fetelor in prezenta autorului, care va intra in dialog cu cei prezenti si va oferi autografe.
Mai mult, AltIasi va provoaca la un concurs de intrebari legate de Revolutia Facebook in spatiul social. Cele mai bune dintre ele vor fi adresate autorului in cadrul evenimentului de pe 16 august, iar castigatorii concursului vor primi cate un exemplar cu autograf al Cartii Fetelor. Asadar, lasati-va curiozitatea libera si postati intrebarile legate de tema dezbaterii pe „peretele" evenimentului de pe Facebook. Vor fi premiate primele 3 intrebari care au cumulat cele mai multe like-uri. Termenul limita este marti, 16 august, ora 12:00. Castigatorii vor fi anuntati tot pe „peretele" evenimentului si isi vor putea ridica premiile la lansarea cartii (ora 19:00).