Studentii ieseni vor carti
March 1st, 2010
Opinii
Cam asta ar fi principala concluzie dupa prima editie a campaniei Imbratisam lectura, desfasurata astazi in Copou alaturi de Lavinia, bloggeri si prieteni binevoitori, cu sau fara aparat de fotografiat. Dupa cateva ore de pregatiri in care s-au umflat baloane, s-au selectat carti pe diferite domenii de interes si a fost starnita curiozitatea studentilor care treceau prin zona, am dat startul unui eveniment caruia putini ii dadeau sanse de reusita. Este cat se poate de clar ca a starni pofta tinerilor de a citi carti in detrimentul blogurilor nu este un obiectiv foarte usor de atins.
Chiar daca pentru inceput, entuziasmul celor care ieseau ori intrau la cursuri a avut drept tinta “baloanele-martisor” pe care le-am oferit odata cu o carte si un semn de carte care sa le aminteasca de campania noastra, interesul s-a mutat mai repede decat m-as fi asteptat pe cutiile in care se aflau volumele de beletristica care ne-au fost donate. Imaginea cu studentii Universitatii Alexandru Ioan Cuza inghesuindu-se pentru a-si alege o carte nu mi-o pot scoate nici acum din minte si este, foarte probabil, una dintre cele mai frumoase intamplari la care am asistat. Atentia cu care studiau titlurile si reactiile de bucurie atunci cand descopereau numele unui autor preferat mi-au demonstrat ca nu vor sa isi umple raftul cu inca o achizitie “gratis”, ci chiar isi doreau sa citeasca acele carti.
Am descoperit astazi Copoul plin de tineri care au aratat ca vor carti, stiu ca este nevoie de ele si se ingramadesc sa le aiba, lucru care ma face sa cred ca nu au posibilitatea sa si le procure si, foarte probabil, ceea ce este pus la dispozitie in bibliotecile din camine nu ii satisface pe deplin. In acelasi timp, studentii trebuie sa inteleaga ca ceea ce primesc, trebuie sa si ofere.
Alte detalii, dar si poze puteti descoperi pe blogul Laviniei Biberi.
Articol scris de: Dragos Bargaoanu
4 comentarii
-
lovemagic March 2, 2010 at 00:12
-
@lovemagic: Nu putem fi siguri de acest lucru, dar vom incerca sa aflam daca intr-adevar le citesc.
-
lovemagic March 2, 2010 at 16:11
Intr-adevar nu putem fi siguri.Btw, ce carti s-au dat? Niste titluri ceva…
-
Voi scrie pe blog in curand :)



Da, au aratat ca vor carti, nu ca vor sa le citeasca…e o mica diferenta.