Arhiva pentru AltIasi Status
2 ani de AltIasi.ro
October 19th, 2010 AltIasi StatusTags: Acaju, altiasi, cronici, cultura, echipa, interviuri, petrecere, plan
Da, da, nu ridicati dintr-o spranceana si nici nu incercati sa va intrebati cand a trecut asa repede timpul. Asta facem noi deja.
Sunt 2 ani de cand AltIasi.ro a tipat prima oara in mediul online, iar de atunci se tot face auzit.
Ba cu evenimente culturale, ba cu interviuri cu personalitati iesene, ba cu festivaluri de film, de teatru, ba cu fel si fel de povesti ale cladirilor sau cu expozitii saptamanale, cert e faptul ca, in toata aceasta perioada, am reusit un lucru: sa promovam spatiul cultural intr-un mod noncomercial si sa-l prezentam printr-o lentila mai putin prafuita.

Am bifat toate realizarile din aceasta perioada, dar, mai important decat atat, ne-am facut o lista cu planuri marete. Primul dintre ele a fost pus deja in practica si a avut si succesul dorit.
Ne referim aici la concursul de recrutare pentru editorii voluntari care sa intregeasca echipa AltIasi.ro. Multumim, multumim!
Urmeaza sa punem in practica si alte idei la fel de inspirate, prin care sa contribuim la dezvoltarea valorilor culturale, dar mai ales, la dezvoltarea noastra, a celor care deschidem zilnic platforma in care scriem articole, recenzii, cronici.
Mai avem in minte si alte ganduri, dar ce farmec ar avea daca le-am spune pe toate? :)
O singura veste vrem sa va mai impartasim: petrecerea “2 ani de AltIasi”. Doar nu credeati ca taman de ziua noastra stam cuminti in fata monitoarelor? Ba dimpotriva, sarbatorim cu prajituri, voie buna si prieteni la Acaju, pe 22 octombrie, ora 21.
Cine vrea sa ne salute, sa ne transmita un gand sau sa ciocneasca alaturi de noi, il asteptam cu mare drag!
I-am gasit!
October 17th, 2010 AltIasi Status
Dupa discutii, voturi, notite pe agenda lui Ducu, critici si aprecieri, am reusit sa ajungem la un short list in privinta viitorilor editori de pe AltIasi.ro
Asadar, cu mandrie in suflet si cu bucurie in glas, va anuntam ca am selectat cele mai bune 6 articole, iar odata cu ele si pe autorii lor.
La categoria Muzica o sa stati de vorba cu George Plesu si Sabina Sabbarese, la Teatru mergeti impreuna cu Mihaela Axinte, la Carte o sa dati de Giorgiana Astefanei, O Persoana, cu numele complet de Georgiana Asiminii va lua interviuri oamenilor cu dichis din Iasi, iar O Cladire va fi tratata cu mare grija de Lucia Teodorescu.
Le multumim tuturor pentru interes, pentru textele trimise in ultimul moment, pentru ca ne-au ajutat sa dam de oameni deschisi la minte.
Diamantul din imagine reprezinta persoanele valoroase care acum fac parte din echipa si faptul ca o sa ne purtam “cu manusi” cu ele. :)
Horeeey!
S-au terminat cautarile
October 16th, 2010 AltIasi Status
Eheee, au trecut si zilele in care va puteati inscrie la concursul de pe blog. Ati avut timpul de partea voastra (sau nu?), intrebarile asezate frumos la fiecare categorie la care cautam editori si tot suportul nostru.

Ei bine, ieri seara, 16 octombrie, ora 23:59 am inchis pravalia colegi@altiasi.ro. Am numarat persoanele care ne-au trimis articolele solicitate, celor care au avut nedumeriri le-am raspuns, celorlalti le-am notat numele si numarul de telefon.
In dupa amiaza asta, 17 octombrie, echipa AltIasi.ro se intalneste pentru dezbateri, discutii, voturi, analize de text si alte cele necesare.
Dupa, o sa avem si o lista. Pe lista, numele celor care vor face parte din echipa noastra. :)
Va multumim pentru sprijin, incredere si va dam de stire cat de curand!
AltIasi cauta colegi deschisi la minte (partea a II-a)
October 9th, 2010 AltIasi Status
Am promis ca pe 9 octombrie va spunem mai multe despre concursul prin care AltIasi.ro doreste sa-si mareasca echipa.
Ei bine, pe site-ul cu pricina o sa gasiti cerintele pentru fiecare categorie (Teatru, Carte, Muzica, O Persoana, O Cladire) la care cautam editori voluntari.
Intrebarile cu dichis, cronicile de teatru sau interviurile cu personalitati culturale iesene, toate va stau la dispozitie pana pe 16 octombrie inclusiv.
Va urma inchiderea pravaliei, numararea voturile si publicarea listei de persoane care vor face parte din echipa noastra.
Va doresc multa inspiratie! :)
Oana Filip – PR officer at AltIasi.ro
October 5th, 2010 AltIasi StatusTags: altiasi.ro, Oana Filip, PR officer
Din octombrie 2010 Oana e PR officer la AltIasi! Pam-pam! Pe Oana o stiti deja: de un an scrie la categoria Film pe AltIasi.ro, scrie la Filmic, pe copywriteri.ro, e voluntar de trei ani in PRIME Iasi, masteranda in PR si publicitate la UAIC iar de pe blogul ei putem afla mai multe despre the world according to filip.
Oana, noi ne bucuram de doua ori mai mult ca esti in echipa si cu acest rol!
AltIasi cauta colegi deschisi la minte
October 2nd, 2010 AltIasi StatusTags: colegi noi, echipa AltIasi
AltIasi este un proiect online de voluntariat cu personalitate care vrea sa demonstreze ca Iasul merita sa fie descoperit si iubit pentru oamenii, evenimentele si povestile sale deosebite, demne de luat in considerare. AltIasi informeaza vizitatorii cu privire la evenimentele culturale desfasurate in Iasi si ii familiarizeaza pe acestia cu oamenii valorosi ai orasului.
Ceea ce facem noi, la AltIasi, e apreciat de ieseni, iar asta s-a vazut de-a lungul timpului in promovarea de care am avut parte la TV, la radio si in mediul online. Cati bloggeri au scris despre noi, he he! Si nu doar in Iasi ne cunoaste lumea. Ne-am simtit cu adevarat speciali cand AltIasi a ocupat locul II la sectiunea Publishing a concursului WebStock Awards, in septembrie 2009, cu doar o luna inainte sa implinim 1 an.
Din echipa AltIasi fac parte 10 oameni: un project manager, un PR officer si opt editori care scriu pentru cele sapte categorii ale site-ului – Teatru, Film, Carte, Muzica, Expozitie, O Persoana si O Cladire. Sintem aici pentru ca ne pasioneaza. Si AltIasi si voluntariatul. Selectam cu atentie subiectele abordate pe site, evenimentele pe care le promovam si, iti dai seama astfel, si pe cei care urmeaza sa ne fie colegi.
Ce inseamna pentru editorii AltIasi postul pe care il ocupa?
Dragos Bargaoanu: A fi editorul categoriei Muzica pentru Altiasi in acesti doi ani a insemnat sansa de a intra in culisele evenimentelor muzicale din Iasi, de a cunoaste artisti de la Silent Strike la byron si de la Nu Acum la Luna Amara, de a fi prezent in locurile in care se asculta muzica in adevaratul sens al cuvantului si, nu in ultimul rand, de a-mi face noi prieteni cu aceeasi pasiune.
Oana Filip: Mie-mi place la Film pur si simplu. Ca-s evenimente dese si rare, ca-s boeme nitel, ca-s in Iasi. A, si-mi mai place ca ma relaxeaza si ma binedispun. Bine, fie, recunosc! Pasiunea mi se trage de aici (Filmic.ro), dar la AltIasi am educat-o frumos. Si asta doar intr-un an. Am zis multumesc sau inca nu?
Simona Filip: I-am luat interviu Luizei Zan! Si lui Lucian Dan Teodorovici! Si lui Silviu Lupescu! Ce mai, sint al doilea Eugen Istodor. Always AltIasi!
Bianca Grigoriu: Un proiect drag prin intermediul caruia am cunoscut si alte lumi dezvaluite cu talent si sensibilitate prin fotografie, pictura, grafica sau sculptura.
Dezvaluim un Alt Iasi pentru ca oamenii deosebiti merita atentie si pretuire.
Nicoleta Scutaru: Pentru ca tot implineste acusi Altiasi 2 anisori, am sa definesc experienta mea in cadrul acestui proiect prin doua cuvinte: prietenie si frumos. Primul pentru ca am alaturi niste frumosi “nebuni” ce mi-au devenit prieteni si cel de-al doilea pentru ca am avut nenumarate ocazii sa particip la evenimente si spectacole minunate.
Adriana Mutu: “Dialogul presupune intotdeauna convingeri anterioare”. Prin proiectul Altiasi am creat un liant simbolic intre personalitati complexe, care au de impartasit experiente culturale si nu numai, si publicul deschis, receptiv la astfel de marturisiri.
Radu Paladi: Toate casele, strazile, aleile Iasului sunt intr-un continuu dialog. Daca ai rabdarea sa le asculti ai sa fii surprins de fermitatea parerilor, de maiestria sunetelor, de misterul soaptelor dar nu de putine ori ai sa te intristezi de galagia plansetelor pe care acestea le exprima. Eu unul am fost profund emotionat cand le-am ascultat iar AltIasul mi-a oferit un sprijin atunci cand ma gandesc la ele .
Stefania Matei: Ceea ce e frumos la AltIasi, cred eu, e faptul de a fi laolalta niste oameni pe care ii uneste ceva dezinteresat si mai cred ca in Iasi exista, sau in lumea culturala ieseana si nu numai, o breasla de oameni care trebuie cunoscuta indeaproape.
De ce ai vrea sa fii coleg cu noi?
Ti se va oferi sansa sa iti pui in practica ideile tale in domeniul pentru care scrii.
Vei cunoaste multi oameni de la care vei avea ce invata: artisti, organizatori, persoane din conducerea unor institutii/asociatii cu caracter cultural si nu numai.
Vei fi recunoscut si perceput ca facand parte dintr-un proiect ce are notorietate in mediul online iesean.
Vei avea la dispozitie un stil de lucru destul de bine organizat: toti cei care scriu au la indemana un Ghid al Editorilor care ii ajuta sa cunoasca regulile de editare AltIasi si interfata de administrare, exista un grup de discutii al echipei in care sunt anuntate ideile si noile evenimente ce apar si se fac intalniri bilunare cu echipa in care se discuta probleme si se ofera solutii.
Vei putea intra la unele evenimente cu acreditare de presa sau pe baza de invitatie ca partener
Cum poti deveni editor AltIasi?
Cautam colegi noi pentru categoriile: Teatru, Carte, Muzica, O Persoana si O Cladire. Ca sa te inscrii in AltIasi trebuie sa accepti ca vei face asta doar pentru satisfactiile spirituale si apoi sa urmezi pasii de mai jos:
1. Pe 9 octombrie va aparea pe site, la fiecare din cele 4 categorii mai sus mentionate, cate un articol care iti va explica ceea ce trebuie sa faci pentru a te inscrie (structura va fi aceeasi la fiecare categorie – vei avea de raspuns la o serie de intrebari si va trebui sa scrii un articol).
2. De pe 10 octombrie pana pe 16 (tot octombrie) ai timp sa te inscrii, sa trimiti raspunsurile la intrebari si articolul pentru rubrica la care ai vrea sa fii editor.
3. Jurizarea si deciziile vor fi luate de catre toti cei care fac parte din echipa AltIasi. Te anuntam daca ai fost selectat intre 18-19 octombrie si apoi sarbatorim 2 ani de AltIasi.
Ce fel de coleg cautam noi?
Pasiunea e cuvantul cel mai important atunci cand vine vorba de AltIasi, deci unul dintre cele mai importante lucruri pe care noi le asteptam de la tine este sa fii pasionat de domeniul pentru care vrei sa scrii: teatru, carte, muzica, rubrica de interviuri sau de povesti urbane. Ne dorim alaturi de noi colegi care sa fie activi, sa participe la evenimente, sa aiba argumente in alegerea unor subiecte in detrimentul altora si sa aiba o parere proprie despre spatiul cultural iesean. De asemenea, trebuie sa ai in vedere si faptul ca postul de editor AltIasi te va pune in legatura cu o serie de persoane din domeniul artelor si al organizarii de evenimente, deci va trebui sa fii sociabil si deschis. Si nu in ultimul rand asteptam sa te implici cu adevarat si sa poti sa aloci un timp necesar proiectului pentru a scrie cel putin un articol saptamanal. Nu uita ca AltIasi e un proiect de voluntariat!
Programul CaféKultour, editia a V-a, 9-30 aprilie
April 7th, 2010 AltIasi Status, InitiativeTags: CaféKultour
Pentru ca nu putem pune programul complet al celei de-a cincea editii de CaféKultour pe niciuna dintre categorii, ne-am decis sa il punem aici urmand ca pe parcurs sa scriem despre evenimentele care le recomandam in functie de categorie.

“Timp de trei săptămâni, 10 cluburi şi cafenele din Iaşi se vor transforma în locuri de manifestare a culturii locale şi internaţionale. Cunoscut din anii trecuţi sub denumirea de Săptămâna cafenelelor, „CaféKultour” revine într-un format extins pentru a readuce cultura în spaţii neconvenţionale. Publicul ieşean va avea ocazia să savureze, timp de 3 săptămâni, concerte, piese de teatru, expoziţii de fotografie, proiecţii de filme, lecturi şi dezbateri.
Anul acesta, „CaféKultour” se va bucura de prezenţa unor artişti de cea mai bună calitate, din Franţa („Siam”, „Chameau”), Germania („Andi Maile’s Souljazz Project”) şi România („Nu & Apa Neagră”) şi de o bogăţie de genuri artistice : teatru, muzică (jazz, world music, rock), literatură, etc.
Accesul publicului la toate evenimentele este liber !”9-24 aprilie
Expoziţie de fotografie: „Poveşti din Himalaya” de Mihai Moiceanu
Spaţiul expoziţional Moldova Mall (parter)
9 aprilie, 18.00 – vernisajul expoziţieiSâmbătă 10 aprilie, ora 20.00
TANGO, serată de tangouri recitate, cântate şi dansate
Art CaféLuni, 12 aprilie, ora 20.00
Concert : NU&APA NEAGRĂ
Improvizaţie etno-psihedelică
Baia Turcească13-24 aprilie
FUGIND PRIN PEISAJ PE TIMP DE FURTUNĂ
Expoziţie de fotografie şi proiecţie video de Saşa-Liviu Stoianovici
Vernisaj : Marţi 13 aprilie, ora 18.00Miercuri, 14 aprilie, ora 18.00
CINEDECOUVERTE / CINEDESCOPERIREA
Proiecţie de film : Je vais bine ne t’en fait pas, de Philippe Lioret
Jive CaféJoi, 15 aprilie, ora 19.00
CALATORIE CU EROS ŞI IRIS
Seară de poezie, muzică şi film de dragoste
TheatroVineri, 16 aprilie, ora 18:00
NIRGENDWO IN AFRICA / NICĂIERI ÎN AFRICA
Proiecţie de film german
Glam CaféSâmbătă, 17 aprilie, ora 21.00
CALATORIE IN TIMP ŞI SPATIU
Seară studenţească România-Franţa
Glam CaféDuminică, 18 aprilie, ora 10.00
REPERE ARABE
Vernisaj : expoziţie de tablouri şi fotografii, proiecţie de imagini
La Corniche, Iulius MallLuni, 19 aprilie, ora 18.00
KEBAB CONNECTION
Seară de film german
Glam CaféMiercuri, 21 aprilie, ora 18.00
Lecturi incrucişate / Lectures croisées
Delphine de Vigan
Jive CaféJoi, 22 aprilie, ora 20.00
SIAM
Concert Glam-Rock
Club RS23 aprilie-14 mai
Lieux en devenir/ Locuri în devenire
Expoziţie de fotografie a grupului « GradeZero »
Vernisaj : vineri, 23 aprilie, ora 18.00
Centrul Cultural FrancezSâmbătă, 24 aprilie, ora 18.30
FADOS de Carlos Saura
Proiecţie de film
Sage CaféDuminică, 25 aprilie, ora 20.00
SERPIENTE, PUMA, CONDOR – LOS TRES MUNDOS DE LOS INCAS
Expoziţie de fotografii şi prezentare multimedia
Club BrainLuni, 25 aprilie, ora 18.00
Seara HERTA MULLER
Lecturi şi dezbateri
Glam CaféMarţi, 27 aprilie, ora 20.00
ANDI MAILE’S SOULJAZZ PROJECT
Concert de jazz
Club RSMiercuri, 28 aprilie, ora 21.00
SEARĂ ALB-NEGRU
Seară studenţească
Best CLUB (ex Cannabis)Joi, 29 aprilie, ora 20.00
CHAMEAU
Concert chanson française
Dublin PubVineri, 30 aprilie, ora 20.00
Proiecţie de filme germane
Sage Café
Nu putem sa va uram decat sa iesiti din casa pentru ca aveti motive!
Suntem si pe Facebook
March 31st, 2010 AltIasi StatusTags: Facebook, fanpage
Deja o buna parte dintre voi ati intrat si pe fanpage-ul AltIasi.ro de pe Facebook si va multumim pentru asta.
Pentru ca ne apropiem deja de 600 de fani am zis ca ar fi bine sa afle toata lumea ca ne puteti urmari si pe Facebook.
Acolo postam anunturile in ceea ce priveste articolele si interviurile noi aparute pe site, materiale foto/video care ne plac si care au legatura cu arta si cultura in general si informatii/fotografii cu si despre echipa AltIasi si despre Iasi.
Asa ca, daca va place mult mult de noi, puteti deveni fanii AltIasi pe Facebook.
Dragos Bargaoanu, noul Project Manager AltIasi
January 17th, 2010 AltIasi StatusTags: Dragos Bargaoanu, Project Manager
Ca urmare a plecarii mele pentru o perioada de 4 luni in tara in care tot timpul e ceva putred (Danemarca), AltIasi isi schimba carmaciul, Dragos Bargaoanu este noul Project Manager AltIasi pentru perioada in care sunt plecat.

Pentru ca sunt legat prin “sange” de proiect nu o sa pot sta foarte departe de proiect ci o sa ajut si eu atat cat imi permite timpul. Asadar de acum daca aveti de discutat cu AltIasi va rog sa ii contactati pe Dragos Bargaoanu – Project manager si Livia Atomei – PR Officer. Ii puteti gasi la urmatoarele date de contact:
Dragos Bargaoanu
dragosbargaoanu {at} altiasi {.} ro
0751284724
Livia Atomei
livia {at} altiasi {.} ro
0743968640
Urez multa bafta intregii echipe AltIasi si va promit ca voi veni cu forte noi din aventura nordica :).





Comentarii recente